Cocoşi? Nici noi, nici ei

Şi a trecut Franţa. Cel mai important meci, pentru că era primul. Partida de care ne era teamă. Prima finală din cele trei. Acum, după meci, nimic din tot ceea ce s-a spus despre România – Franţa nu s-a adeverit. Francezii au arătat ca o echipă second-hand, românii au fost cu adevărat fricoşi în faţa unor „cocoşi” ce au uitat să cânte cam de mult. Tonul s-a schimbat şi el. Scopul scuză mijloacele. Cu Italia va fi altfel. Mutu îşi va arăta cu adevărat valoarea. Etc.
Avem dreptul să fim optimişti? Da, nimeni nu poate interzice să visăm. Dar realismul nu trebuie să ne părăsească. Sau, ca să îl cităm pe nea Imi, să nu ne facem iluzii să nu avem deziluzii. Cum de ce? Păi aseară, olandezii şi italienii erau de pe altă planetă. Ei alergau cu Ferrari, noi şi francezii ne plimbam în continuare cu Loganul. De Sandero doar am auzit. Şi dacă vineri vom cădea de pe calul numit Italia, vom spune că am pierdut frumos. Doar ne-a învins campioana mondială. Resemnarea este cuvântul la ordinea zilei. Speranţele... deşi mari, nu preau au acoperire. Decât dacă Mutu se trezeşte, Daniel Niculae nimereşte spaţiul porţii, iar Luca Toni îl imită pe Anelka. Altfel... ploaia din timpul meciului cu Franţa se va transforma în lacrimi... Nu de iubire, ci de tristeţe.