Campania pomenilor electorale a devenit istorie. Cortina s-a lăsat încet, prăfuită, peste nişte promisiuni ce nu îşi vor găsi niciodată corespondenţa în lumea reală. Piesa de teatru îşi consumă ultimele aplauze, cu gândul la trecutele urale şi strigătele de „Bravo” ce însoţea, în alte perioade, finalul spectacolului. Acum, totul e o umbră. Actorii au părăsit scena, sunt din nou prieteni, încearcă să găsească un local, în Piaţa Victoriei, unde să îşi potolească setea de putere. Bineînţeles, departe de ochii spectatorilor, care au rămas cu gândul la... pachetele electorale.
Epopeea are rădăcini destul de adânci. Dar memoria nu poate juca feste... Un partid verde, creştin şi democrat, a pregătit sala încă de la europarlamentare. Câteva zile pe lună, un pelerinaj de neoprit avea loc la sediul acestei formaţiuni, un pachet cu mancare fiind apoi „răsplătit” pe zidurile clădirii, prin afişarea numelor celor loviţi de soartă pe aşa zisa lista de onoare: „Noi facem ce nu a făcut nimeni”... Votul nu a asigurat însă prezenţa în structurile de la Bruxelles a candidaţilor „verzi”, iar pomana scade în intensitate.
Urmează actul secund, alegerile locale. După înmormântări ale Pieţei Obor, accidente rutiere asemuite unor atentate şi alte cortegii electorale, partidul se alege cu un viceprimar al Capitalei şi atât... Brusc, sediul pomenilor intră în renovări şi stă închis până în ajunul generalelor.
Ultimul scenariu diferă de cele anterioare. Pachetele se duc direct la „ştampilator” acasă, doar, doar urma de tuş se va regăsi în patrulaterul cu iniţialele partidului. Nici de această dată sala nu a fost plină, iar preşedintele îşi anunţă retragerea din viaţa publică. Se răzgândeşte la scurt timp, căci apariţiile la televiziune sunt esenţa traiului său printre muritori. Alături de cântecele religioase ascultate în maşină şi invocarea numelui Domnului înaintea fiecărui meci de fotbal... Căci deh, suntem creştini din interes...
Ciorogarla, primele impresii
Cu 1 an în urmă
1 comentarii:
Vom fi iarasi ce-am fost si mai mult decat atat! :)
Trimiteţi un comentariu